Ploiești vizionar
În sfera de cercetare a „Structurilor speciale și tehnologiilor" se urmărește conturarea unui proiect de referință pentru o piață agroalimentară în Municipiul Ploiești, situată în proximitatea Halelor Centrale.
Studentul grupei internaționale a anului 5, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" București, își propune să contribuie la definirea unui spațiu urban funcțional și viabil care să răspundă nevoilor comunității orașului Ploiești. Fiecare soluție este fundamentată pe o analiză detaliată a cerințelor de funcționalitate și eficiență, prioritizând înțelegerea dinamicilor utilizatorilor și a vieții urbane - pornind de la ciclurile anuale și sezoniere și ajungând la ritmurile zilnice de activitate. Această abordare derivă atât din dorința integrării proiectelor în context, cât și din necesitatea de a anticipa, din rațiuni de durabilitate, direcțiile în care spațiul ar putea evolua.
Odată cu explorarea aspectelor tehnice și funcționale, interesul studenților este orientat către scrutarea conotațiilor unui astfel de spațiu, raportat la peisajul social și cultural al comunității. Mai mult decât un simplu centru comercial, piața devine o scenă vie a interacțiunii umane, un spațiu al întâlnirilor și al dialogului intercultural. În esența sa, piața își are rădăcinile adânc în istoria orașului, câpătând imaginea unui tablou în mișcare al vieții și al gusturilor.
Din perspectiva unei arhitecturi vizionare care nu neglijează spiritul locului, consolidată de contribuția deosebită a arhitectului Toma T. Socolescu (și) prin edificiul istoric reprezentat de Halele Centrale, dorința implementării unei noi piețe agroalimentare care să concilieze tradiția, inovația și convivialitatea urbană devine numitorul comun pentru proiectele care sunt prezentate în această broșură.